Stii cum este sa te simti inchis? Cum este sa te simti ciudat? Parca nu esti tu. Nu iti gasesti locul. Stai si te intrebi ce sa faci...cum sa faci. Timpul trece iar tu ai impresia ca stai pe loc. Lumea asta este ciudata pentru tine. Orice decizie ai lua, parca nu este in regula. Mintea ta mereu s-a luptat cu sufeltul. Logica a facut concurenta sentimentelor dar mereu a pierdut. Sufletul a avut un alibi...pe mine insami.
Incerc sa traiesc viata asa cum este ea si incep sa accept tot ceea ce formeaza viata mea. Dar sufletul meu tanjeste dupa ceva...dupa aceel mister care imi pune sangele in miscare. Imi este greu...inchid ochii si astept. Logica ma acapareaza "probabil este o prostie. Nu exista asa ceva...nu se poate. Eu am un rol in viata...sa fiu un pamantean obisnuit...sa cresc, sa sa invat, sa imi gasesc de lucru, sa ma casatoresc si sa imi intemeiez o familie, sa am copii, sa muncesc din greu pentru viitorul lor cat mai bun si sa imbatranesc avand grija de nepoti. Nu spun ca este ceva rau in asta ci doar ca este prea uzual. Acesta este idealul fiecaruia. Dar eu nu vreau sa fiu la fel ca ceilali. Vreau doar sa fiu eu, sa simt ceea ce nu simte altcineva, sa vad ceea ce nu observa altii, sa anticipez miscarile altora, sa fiu mereu cu un pas in fata lor.
Am invatat ca in viata ca sa obtii ceva trebuie sa faci cel putin un compromis. Dar am inteles tarziu ca pentru a face un compromis trebuie sa dai dovada de curaj. Multi confunda curajul cu tupeul. Dar este departe de asa ceva. Eu vreau acel ceva in viata mea dar imi este frica de compromisuri.
Acum sunt in ipostaza in care stau si ma intreb...eu oare ce vreau de la viata asta? Viata depinde de noi. Viitorul poate fi schimbat in functie de deciziile oamenilor. Noi ne hotaram soarta. Mie mi-au trebuit 21 de ani sa descifrez aceste cuvinte cu adevarat.
Imi place sa risc. Nu vreau sa regret ceva ce nu am facut atunci cand am avut ocazia. Acum chiar m-am pierdut. Nu stiu ce este real si ce este imaginar.
Un singur lucru ma fasineaza in lumea asta. Ma influenteaza foarte mult. Ma face sa il doresc din ce in ce mai mult. Ma atrage totul la el...Ori de cate ori aud despre acel lucru sau vad ceva legat de el, parca nu mai sunt eu. De data asta mintea si sufletul meu par sa fie de acord cu el. Oare e bine?sau nu?Este normal sa fiu atrasa de acest lucru?Stiu ca rolul lui este sa ma obtina, sa fiu de partea lui, sa fiu parte din el.Dar am atatea indoieli. Prima data cand am fost atrasa de el a fost cand eram copil. Am stiut ca el exista undeva. Apoi a existat o perioada in care m-am separat de el. Nu stiu ce s-a intamplat dar incepusem sa renunt la el. A urmat revenirea lui in forta. Dorinta mea se aprinsese atat de tare. Mi-a aratat putin ce inseamna sa fiu o parte din el. Doamne ce senzatie...ce libertate. Atunci a fost pruima data cand am simtit ca nu mai sunt inchisa. Am simtit cum este sa fii eliberat. Ma amagea mai mult. Incepusem sa il caut in fiecare lucru din viata mea dar fara succes. Renuntasem la idee, teoretic. Practic, speram sa dau de el macar odata. Activitatile in care eram prinsa de zi cu zi ma ajutau sa imi construiesc un zid in fata lui. Dar zidul era atat de fragil. I-a placut mereu sa ma ispiteasca. Asta a fost si rolul lui. Dar al meu care a fost?Cel al victimei usor de atins.
Au trecut cativa ani, mai mult sau mai putin linistiti...a fost linistea dinaintea furtunei. Acum a aparut iar in viata mea. Parca ma urmareste. Este atat de misterios si atat de incitant.
Nu stiu daca as vrea sa il accept in viata mea. Asa cum am zis, viitorul nostru depinde de deciziile pe care le luam. Dar cea mai mare intrebare este "de ce ma incita atat de mult?De ce ma atrage nespus?" Banuiesc ca tot el imi va arata si raspunsul.
Ma regasesc in cuvintele tale, aceasta protectie a ta, aceasta dorinta de a pastra distanta, de a lasa lucrurile cum sunt, de a te concentra pe altceva numai ca sa nu te prabusesti de dor.
RăspundețiȘtergereVrei "altceva", nu o viata banala. Vrei sa traiesti fara sa regreti cand te uiti in urma.
Si iti doresc sa reusesti.
O zi frumoasa!