Just a single word

Ma doare sufletul....simt ca nu mai am aer...inchid ochii si ma intreb de ce...De ce Doamne?

De ce ranile vechi isi pastraza cicatricea? De ce ranile vechi nu se vindeca total? La inceput am crezut ca este o gluma, desi in adancul sufletului speram sa nu fie asa...acum, cand vad ca este asa ma doare sufletul... Nu vreau sa rascolesc ceea ce s-a asternut...nu vreau...

Dar, chiar nu vreau?

Nu a fost nevoie decat de un singur cuvant....un SINGUR CUVANT...care sa deschida ranile... Stau si ma intreb de ce am sufletul atat de moale...de ce nu pot sta suparata pe nimeni niciodata?Te-am iubit de asta te-am iertat...te-am iertat pentru a putea merge mai departe...

Credeam ca acele cuvinte au fost spuse ultima data...si apoi trebuia sa plecam...dar m-am inselat...acum, abia pot sa vorbesc cu tine...abia mai pot respira...

Nu iti aud vocea dar sufletul meu o aude...acum cand ma gandesc ca nu te vad...imi este foarte greu sa rezist...am construit un zid atat de puternic si atat de inalt si acum doar cu un singur cuvant al tau a inceput sa se clatine...

Mintea mea vrea sa reziste dar sufletul meu plange... Doamne cat de mult timp a trecut...Am fost atat de departe atat de mult timp...

Trebuie sa fiu puternica...trebuie sa rezist acestui cutremur...

Acum, tu mi-ai spus ca ai vrea sa ma uiti ca sa poti trai...asa este...Prefer sa stiu ca m-ai uitat si ca te simti bine decat sa stiu ca amintirea mea te face mai slab...Asa o sa imi fie si mie mai bine...

Fiecare dintre noi a alergat spre viitor...fiecare dintre noi a ales cu ce amintiri va trai...dar fara sa ne gandim ca cicatricile nu dispar niciodata...Acum, sunt atatea de spus, dar niciunul nu are curajul sa inceapa discutia... ne aruncam vorbe dure menite sa il raneasca pe celalalt, din razbunare, si totusi ne pasa sa nu il doara foarte tare pe cel lovit...

De intors, niciunul nu vrea sa se intoarca din drum...si nici nu o vom face vreodata ...

Nu vreau sa rascolesc ceea ce s-a asternut odata... Dar, iti urez mult succes pe mai departe...

RUN

Despre VIATA...10 funny things

1. VIATA este asa de tragica: azi esti aici, maine iarasi...!!!
2. Poate ca banii vorbesc, dar cu auzul nu stau prea bine, pentru ca nu vin niciodata, atunci cand ii chem eu !!!
3. Traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima. Si intr-o zi asa se va si intampla !!!
4. Timpul vindeca orice, insa nu este un bun chirurg plastician !!!
5. Dupa ce te casatoresti, vei afla ce este fericirea. Numai ca va fi prea tarziu!!!
6. Un semn sigur ca ai imbatranit este atunci cand lumanarile de pe tort costa mai mult decat tortul!!!
7. Nu este destul sa fii norocos, trebuie ca ceilalti sa nu fie!!!
8. Nu conteaza daca esti sarac sau bogat. Conteaza sa ai bani!!!
9. Nu ma duce in ispita. Gasesc singuru drumul!!!
10. Nu intinde coarda ca...se rupe!!!

Good luck!!!

Exista imposibilul? Intrebari fara raspuns

• Oare poate vreun pictor sa picteze sunetul produs de o petala de trandafir in caderea ei in oceanul de cristal?

• Daca iubesti pare sa nu fie nimic special...daca esti iubit este, cu adevarat, ceva dar daca iubesti si esti iubit...este TOTUL?

• Sunt amintirile cenusa care ramane in uma focului numit "dor", foc in care ard sperantele, durerile si dorintele?

• Este timpul, unul dintre cei mai mari inamici ai nostrii? Ne rapeste el bucuria de a trai sau este doar o scuza pentru ignoranta noastra proprie fata de viata?

• Putem noi sa ne bucuram de fiecare lucru din viata noastra? De ce se schimba omul, pe parcursul vietii, atat de mult?

• Poate fi omul liber, poate sa traiasca cu adevarat? Poate omul sa vada peeste granitele impuse? Poate omul sa atinga infinitul?

• Este viata doar un joc cu reguli aspre si neintelese de nimeni sau de f. putini?

• Daca nu risti niciodata nimic, de fapt risti cel mai mult?

Creative shot...amintiri dulci si putin dureroase

Am intrat acum pe un blog foarte special pentru mine.... CREATIVE SHOT se numeste!

Este blogul meu de suflet pentru ca acolo sunt postate unele dintre cele mai frumoase amintiri ale mele...Blog-ul este creat de cinci persoane...cinci tineri care au dat dovada de curaj, de creativitate si de spirit de echipa... ei sunt:

Valentin Ana

Elena Oana

si EU!!!

Am revazut postarile de pe acea pagina si pentru cateva momente mi-a revazut putin din viata mea de student...Doamne cat de frumos a fost! Pana acum nu mi-am dat seama de intensitatea fericirii pe care o traisem...

Cat de frumos a fost atunci cand am inceput sa imi cunosc mai bine colegii...cat de placut a fost cand am format o echipa din propria noastra initiativa si am pornit hotarati sa participam la Olimpiadele Comunicarii...Ce a urmat? Numai clipe minunate!!!!

Acum cand imi aduc aminte...am impresia ca a trecut foarte mult timp de atunci, dar adevarul este ca a trecut doar un an. Imi este dor de valurile marii pe care le priveam atunci cand ieseam in echipa sa ne relaxam pe faleza...imi este dor de acei oameni care m-au facut sa zambesc, sa fiu fericita, sa fiu mai curajoasa. Nu mi-am dat seama pana acum, dar ei au avut o importanta majora in dezvoltarea mea. Creative shot-ul meu m-a facut sa vad viata mai activa, sa am o stare de spirit mai pozitiva.

Ne intalneam cu totii fie la mine in garsoniera fie la unul dintre noi si uitam sa mai plecam. Nu am sa uit niciodata acele zambete pe care le imparteam, acele discutii "filosofice" pline de umor, pe care le purtam...si aici aveam grija sa nu scapam nici o "stire" din vedere! De la studenti al profesori, de la constanteni la romani, in general, toti erau trecuti in "agenda" noastra de discutie! Dupa atatea "dezbateri", ni se facea si foame, asa ca nu ezitam sa ne apucam cu totii de pregatirea mesei...unii la bucatarie cu gatitul, altii la magazin cu cumparaturile...Meniul, de departe, cel mai ales era reprezentat, bineinteles, de cartofi prajiti...Nu ca nu am sti sa gatim si altceva dar aceasta este o mancare rapida!!! Inchid ochii si am impresia ca sunt acolo in garsoniera mea...si astept sa vina colegii la mine...deja ma gandesc ce sa pregatesc de mancare...sigur dupa atata munca, in care elaboram idei pentru proiectul de olimpiada, o sa ni se faca foame...

Olimpiada Comunicarii, o luasem cat se poate de serios, astefl incat, nu pierdeam zilele fara sa ne intalnim si sa fara sa lucarm la tema competitiei. Dupa cum se stie, imaginea conteaza intotdeauna. Motiv pentru care ne-am rezervat o zi inteaga. Am petrecut o dupa amiaza splendida pe faleza, unde am facut foarte multe fotografii de prezentare, fotografii pentru noi, imagini care au surprins starea de fericire in care ne aflam. Soarele ne zambea, vantul ne soptea la ureche cat de frumos este iar valurile parca dansau de fericire pentru noi. Nu exagerez cand spun asta...natura era la fel ca si noi...fericita. Dupa ce am incheiat sedinta foto, colegii mi-au aratat cateva locatii interesante din Constanta... A fost atat de frumos...

Vezi aici video...

Apropierea olimipiadei ne aducea emotii...colegii mei au venit cu trenul la Bucuresti. Eu, din pacate, nu am avut ocazia sa petrec acel drum cu ei, deoarece plecasem mai devreme la Bucuresti. Acum imi pare rau ca am pierdut alte momente de fericire.

Cand ma gandesc la dimineata dinaintea olimpiadei, mare nebunie a mai fost: zarva, ochii buimuciti de somn, pregatiri, machiaje, repetitii...totul sa fie cat mai ok!!!

Din pacate, nu am ajuns si in finala olimpiadei, datorita lipsei de experienta, zic eu. Dar, asta nu ne-a impiedicat sa ne simtim bine. In Capitala, am profitat la maxim de timp si am iesit sa vizitam orasul. Am facut foarte multe fotografii, am colindat starzile si parcurile.

Am avut parte de o experienta minunata datorita acestei Olimpiade!!! Am spus inca din titlu ca aceste amintiri sunt dulci dar si dureroase...Acum, privesc in spate si nu pot sa mint, regret ca acele clipe s-au terminat...Imi este dor de colegii mei, imi este dor de serile petrecute impreuna. Dar, nu imi pare rau de drumul ales si de schimbarile petrecute, tocmai pentru ca o sa pastrez pentru totdeauna in suflet acele clipe minunate.

Abia acum cred in vorba care spune ca "Dorul este focul in care ard sperantele, durerile, dorintele iar cenusa ce ramane reprezinta amintirile..."

Kiss u all!!!

În căutarea fericirii

Orice aş face, oriunde aş merge,

nu pot scăpa de un gând care mă nelinişteşte. "Care este rolul unui om?" Care este scopul prezenţei lui pe această lume? Mereu sunt curioasă pentru că am fost învăţată să pun întrebarea succesului..."DE CE?"

Fiecare om este diferit, fiecare dintre noi are anumite ţeluri, anumite dorinţe şi anumite vise...dacă te gândeşti că mă repet acum, te înşeli. Şi totuşi avem ceva în comun...CU TOŢII TÂNJIM DUPĂ SUCCES...Am învăţat ce înseamnă să ai ţeluri...ce înseamnă să îţi doreşti ceva cu adevărat sau să visezi doar...

Ţelurile sunt acele gânduri pe care vrei cu toată fiinţa ta să le transformi în fapte, sunt acele gânduri pentru care tu trăieşti, pentru care munceşti şi pentru care suferi, chiar.

Dorinţele sunt acele gânduri, care speri să devină fapte...sunt gânduri pe care le lăsăm la voia sorţii...dacă avem noroc sau nu să se îndeplinească.

Iar visele.... visele sunt doar gândurile pentru care nu facem absolut nimic...acceptăm situaţia pe care, fără să o vedem, tot noi o creăm...şi ne resemnăm. Lăsăm gândurile să devină vise...

Tu ce alegi să faci? Dar, mai ales, cât de mult vrei acel lucru? Eşti dispus sa faci orice sacrificiu pentru a atinge scopul?

Viaţa ne oferă zeci de mii de posibilităţi să ne transformăm dorinţele şi visele în ţeluri şi să le realizăm. Noi, însă ignorăm aproape orice posibilitate. De ce oare? Ne aruncăm cu toţii în goana după succes fără să ne gândim cât de mult vrem să fie acel succes şi mai ales, cât de mult să ne aparţină.

Cineva mi-a spus o poveste, pe care vreau să o spun şi vouă...poate că unii dintre voi aţi auzit-o deja...Eu o s-o povestesc adaptată, bineînţeles, întrucât nu o pot reda cu aceleaşi cuvinte, pe care le-am auzit şi eu

Era odată un om putred de bogat care se plimba cu iahtul pe mare. La un moment dat apare o defecţiune tehnică şi iahtul se scufundă în mare...Milionarul nu ştia să înnoate f bine, aşa că se zbatea printre valuri şi spera sa vină vreun ajutor.

După scurt timp de la accident, apare o barcă cu doi pescari...aceştia încearcă să îl salveze însă milionarul refuză...

"Nu mă urc eu în barca asta care miroare a peşte...Dumnezeu mă iubeşte...Mi-a dat tot ce i-am cerut...nu o să mă lase acum...o să îmi trimită un iaht care să mă salveze"

Pescarii au plecat iar acest om se chinuia din răsputeri să rămână la suprafaţă...Nu durează mult şi apare un alt om cu o barcă...milionarul nici nu a vrut să audă de ajutor...il refuză pe om....pe motiv că el nu se pretează al asemenea condiţii.

Rămas fără puteri de a innota la suprafata şi fără ajutor, milionarul se inneaca şi moare. El ajunge in Rai şi il intreabă nedumerit pe Dumnezeu:

R: "Doamne, de ce m-ai lăsat să mor...Tu m-ai iubit mereu, mi-ai dat tot ce mi-am dorit eu...case, maşini, avere...de ce nu m-ai lăsat să trăiesc?"

Răspunsul lui Dumnezeu a fost :

"Eu ţi-am oferit două şanse să trăieşti însă tu nu ai vrut să el vezi"

Acest milionar poate fi oricare dintre noi, în viaţa reală... milionar, poate mai mult, în sensul simbolic. Fiecare dintre noi primeşte şanse de a avea ce îşi doreşte dar puţini le acordă atenţie acestor posibilităţi...Mulţi dintre noi sunt laşi...încearcă să facă ceva iar dacă au dat de greu...renunţă...abandonează...

Închide ochii şi gândeşte-te cum este să trudeşti cu adevărat, să îţi fie mai greu, pe zi ce trece, să munceşti mult dar să ai puţine reuşite...este greu să faci asta...nu vrei să faci asta, aşa este?

Într-adevăr este greu, este greu pentru că uiţi să te mai gândeşti la ceva anume...la cel mai important lucru...uiţi să te gândeşti la cum este să obţii succesul adevărat după trudă...după ce ţi-ai folosit toată puterea....cum este să îţi curgă lacrimi de fericire atunci când eşti răsplătit?

Succesul adevărat valorează de mii de ori mai mult decât truda depusă de noi...Cum este sa fii apreciat de toată lumea...cum este să te afli în faţa unei săli imense cu mii de suflete înauntru, care te aplaudă, te admiră, te iau exemplu de urmat, te respectă. Toţi îţi zâmbesc, toţi te apreciază, doar pentru faptul că ai reuşit să obţii propriul tău succes...ai reuşit să îţi demonstrezi ţie că eşti cel mai bun, că meriţi tot ce este mai bun şi că ai parte de aceste lucruri minunate...Oare nu merită să ne folosim toată puterea pentru acest lucru?

Fiecare dintre noi are probleme, datorii la prieteni, rude, la bănci, avem credite şi zeci de somaţii în sertare, avem administratorul la uşă, care cere plata întreţinerii pe ultimele 5 luni, avem televizorul care nu mai merge de câteva luni pentru că nu am plătit facturile iar cireaşa de pe tort...avem evenimente sau accidente neprevăzute care trebuiesc plătite urgent...Toţi avem astfel de probleme, mai mult sau mai puţin...Dar v-aţi întrebat de ce există aşa puţini oameni de succes? Credeţi că ei nu au avut aceste probleme? BA DA...Doar că ei au ştiut ce vor, cu adevărat, să scape de aceste necazuri...ei nu au stat noaptea de veghe...ca sa găsească soluţii pentru amânarea facturilor...oamenii aceştia au luat totul cu calm şi au început să facă lucrurile PE RÂND...De ce să îşi faci griji? Este acea factură mai importantă ca mine? De ce să îmi distrug starea psihică şi să îmi fac zilele triste? Sunt acele hârtii mai vitale decât succesul meu?

Astăzi m-am uitat la un film...un film care exprimă în imagini ceea ce vă scriu eu...Un film care te ajută să meditezi asupra propriei tale vieţi şi să te gândeşti la 3 aspecte extrem de importante:

1. Care sunt ţelurile tale, cu adevărat, în viaţă?

2. Cât de mult îţi doreşti să ai succes în viaţă?

3. Cât de pregătit eşti să faci ceva cu viaţa ta?

Un simplu "vreau" nu înseamnă că muţi munţii din loc...dar "vreau şi fac asta" înseamnă un pas în faţa...spre succes...

sursa imagini: desene-picturi

Vă recomand să rezervaţi 2 ore din programul vostru...două ore pentru voi...în care să vizionaţi filmul " The Pursuit of Happyness" (2006)...şi apoi, poate încă două ore în care să meditaţi asupra vieţii voastre...

Eu nu vă scriu aceste rânduri în calitate de "înţeleaptă". Aceste lucruri le-am învăţat, învăţ şi le voi mai învăţa şi de acum înainte, eu de la oameni speciali pentru mine...iar unuia dintre ei îi sunt datoare cu un MULŢUMESC PENTRU TOT, mai mult ca celorlalţi...

Şi nu uitaţi...DACA NU EXISTA DEJA UN DRUM PENTRU VOI, ATUNCI FACEŢI VOI UNUL...

In cau

25 de iluzii optice

Indragim iluziile optice pentru ca ne pun serios mintea la treaba si ne demonstreaza ca ceea ce vedem ori nu e intotdeauna real, ori pare real prin compunerea centrala a unui creier care de multe ori intervine prea mult in toata ecuatia...

Incearca sa descifrezi aceste iluzii optice...gasesti 25? :))

Sursa: Toxel

Nu ma intoarce iarasi din drum

De ce vorbesti acum cu mine? De ce te-ai intors dupa atata timp? Orice incerci sa imi spui, acum, este in zadar.Iubirea ta imi lasa un gust amar...si in acelasi timp ma doare atat de tare. Ai ramas in sufletul meu, dar nu ai facut decat sa ma ranesti. Nu ma voi intoarce niciodata din drum, chiar daca fac o alegere proasta...

pentru ca

tu nu stii ce inseamna sa iubesti...

Acum nu mi-as dori decat sa te vad...sa vorbesc cu tine, sa aud lucrurile nespuse intre noi. Imi ceri mereu sa privesc inapoi...sa imi aduc aminte de clipele trecute...dar uiti ca ele ma dor atat de tare.

Nu, nu vreau sa mint...imi este dor de acel cer albastru...orice as da nu pot sa il uit...

TU NU STII SA IUBESTI

Mi-a fost atat de greu sa construiesc un zid intre noi si nu am sa iti permit sa il darami acum cu doar cateva cuvinte...Ai fost un actor excelent, ti-ai interpretat rolul ca un artist adevarat si meriti aplauze pentru asta...

Nu mai vreau sa sufar...destule lacrimi s-au scurs din ochii mei din cauza ta...si asta pentru ca am incercat sa fiu pe placul tau...am asteptat cu gandul la tine, am sperat cu gandul la tine, te-am iubit si ce am castigat? M-am ignorat pe mine destul de mult...de ce? Imi poti da raspunsul? Sau iti vei inclina iarasi privirea in jos si vei intoarce spatele?

Nu, nu vreau sa imi spui ca iti cer prea mult... :(