De ce mai iubim in viata asta? Pentru ca nu avem altceva mai bun de facut? Pentru ca nu s-a descoperit o ocupatie mai interesanta? Sau pentru ca mai apoi sa avem de ce sa suferim? Care o fi raspunsul la acesta intrebare idioata?
Ce credeti ca face omul in viata asta? Se naste, creste, incepe sa descopere ca are sentimente... ba mai mult le si ofera ba unuia ba altuia pana ii cade cineva cu tronc caruia ii da toata inima...si iubeste ca fraierul si se daruieste trup si suflet acelei persoane. Sperantele, dorintele, placerile, bucuriile...totul se rezuma la acea persoana. Sa luam de exemplu o Ea care iubeste un El.
Ea adora acea persoana cu defecte si calitati...nu mai exista decat iubire...ziua iubea sa se plimbe cu el de mana, adora cand el avea grija de ea, cand o savureaza intru totul. Ea adora atunci cand noaptea o tine in brate si o inveleste...ea se strange in bratele lui si se simte in siguranta....pune capul pe pieptul lui si ii asculta bataile inimii si in final adoarme cu sarutul lui pe buzele...toata noapte sufletul ei tresare de bucurie imbinata cu emotie si iubire ca el este alaturi de ea...A doua zi el o trezeste tot cu un sarut si parca lumea intreaga pluteste...e atat de frumos sa il aiba langa sufletul ei...
dar asta pana la un anumit moment. Cum totul e facut ca sa se si termine nici iubirea nu face exceptii. Si uite asa fata noastra se trezeste intr-o zi ca a ramas singura, parasita, umilita si de ce nu si cu un cutin rasucit in inima la figurat, bineinteles.
Abia atunci iubirea este inlocuita de durere, emotia de suferinta, bucuria de teama. La aceasta lista cred ca s-ar putea adauga si ura dar culmea ca asta nu exista...Dupa un episod urat in care isi da seama ca habar nu avea langa cine era, ea tot il mai iubeste... Ce i-a mai ramas sa faca? Sa se inunde in naivitate si reprosuri. Pentru ce toate astea? Este cumva o rasplata pentru ca a oferit iubirea ei?
Ea trece cu greu peste aceste momente si strange amintirile frumoase intr-un colt al sufletului ei. Nu stia sigur dar simtea ca intr-o zi il va revedea.
Si au trecut doi ani...si asa a fost...
Intr-o zi da fara sa vrea peste el...nu i-a venit sa creada ca el este dar in sufletul ei spera sa fie adevarat. Dupa o ploaie de intrebari si raspunsuri amintirile au fost rascolite iar ranile vechi redeschise...
Asa se face ca ea ajunge in ipostaza in care se intreaba daca este bine sau nu ceea ce se intampla?Daca era bine sa redeschida ceea ce a inchis odata? Inca se mai simtea gustul amar al durerii de atunci...
Si acum stau eu si va intreb...este corect ca omul sa iubeasca? Oare fara acest sentiment naiv nu se poate trai? Sau mai bine zis DE CE NAIBA TREBUIE SA DOARA ATAT DE TARE?
Chiar a fost totul o GRESEALA? Sau mai bn spus o alta lectie de la viata pe care Ea trebuie sa o invete...?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu