Creative shot...amintiri dulci si putin dureroase

Am intrat acum pe un blog foarte special pentru mine.... CREATIVE SHOT se numeste!

Este blogul meu de suflet pentru ca acolo sunt postate unele dintre cele mai frumoase amintiri ale mele...Blog-ul este creat de cinci persoane...cinci tineri care au dat dovada de curaj, de creativitate si de spirit de echipa... ei sunt:

Valentin Ana

Elena Oana

si EU!!!

Am revazut postarile de pe acea pagina si pentru cateva momente mi-a revazut putin din viata mea de student...Doamne cat de frumos a fost! Pana acum nu mi-am dat seama de intensitatea fericirii pe care o traisem...

Cat de frumos a fost atunci cand am inceput sa imi cunosc mai bine colegii...cat de placut a fost cand am format o echipa din propria noastra initiativa si am pornit hotarati sa participam la Olimpiadele Comunicarii...Ce a urmat? Numai clipe minunate!!!!

Acum cand imi aduc aminte...am impresia ca a trecut foarte mult timp de atunci, dar adevarul este ca a trecut doar un an. Imi este dor de valurile marii pe care le priveam atunci cand ieseam in echipa sa ne relaxam pe faleza...imi este dor de acei oameni care m-au facut sa zambesc, sa fiu fericita, sa fiu mai curajoasa. Nu mi-am dat seama pana acum, dar ei au avut o importanta majora in dezvoltarea mea. Creative shot-ul meu m-a facut sa vad viata mai activa, sa am o stare de spirit mai pozitiva.

Ne intalneam cu totii fie la mine in garsoniera fie la unul dintre noi si uitam sa mai plecam. Nu am sa uit niciodata acele zambete pe care le imparteam, acele discutii "filosofice" pline de umor, pe care le purtam...si aici aveam grija sa nu scapam nici o "stire" din vedere! De la studenti al profesori, de la constanteni la romani, in general, toti erau trecuti in "agenda" noastra de discutie! Dupa atatea "dezbateri", ni se facea si foame, asa ca nu ezitam sa ne apucam cu totii de pregatirea mesei...unii la bucatarie cu gatitul, altii la magazin cu cumparaturile...Meniul, de departe, cel mai ales era reprezentat, bineinteles, de cartofi prajiti...Nu ca nu am sti sa gatim si altceva dar aceasta este o mancare rapida!!! Inchid ochii si am impresia ca sunt acolo in garsoniera mea...si astept sa vina colegii la mine...deja ma gandesc ce sa pregatesc de mancare...sigur dupa atata munca, in care elaboram idei pentru proiectul de olimpiada, o sa ni se faca foame...

Olimpiada Comunicarii, o luasem cat se poate de serios, astefl incat, nu pierdeam zilele fara sa ne intalnim si sa fara sa lucarm la tema competitiei. Dupa cum se stie, imaginea conteaza intotdeauna. Motiv pentru care ne-am rezervat o zi inteaga. Am petrecut o dupa amiaza splendida pe faleza, unde am facut foarte multe fotografii de prezentare, fotografii pentru noi, imagini care au surprins starea de fericire in care ne aflam. Soarele ne zambea, vantul ne soptea la ureche cat de frumos este iar valurile parca dansau de fericire pentru noi. Nu exagerez cand spun asta...natura era la fel ca si noi...fericita. Dupa ce am incheiat sedinta foto, colegii mi-au aratat cateva locatii interesante din Constanta... A fost atat de frumos...

Vezi aici video...

Apropierea olimipiadei ne aducea emotii...colegii mei au venit cu trenul la Bucuresti. Eu, din pacate, nu am avut ocazia sa petrec acel drum cu ei, deoarece plecasem mai devreme la Bucuresti. Acum imi pare rau ca am pierdut alte momente de fericire.

Cand ma gandesc la dimineata dinaintea olimpiadei, mare nebunie a mai fost: zarva, ochii buimuciti de somn, pregatiri, machiaje, repetitii...totul sa fie cat mai ok!!!

Din pacate, nu am ajuns si in finala olimpiadei, datorita lipsei de experienta, zic eu. Dar, asta nu ne-a impiedicat sa ne simtim bine. In Capitala, am profitat la maxim de timp si am iesit sa vizitam orasul. Am facut foarte multe fotografii, am colindat starzile si parcurile.

Am avut parte de o experienta minunata datorita acestei Olimpiade!!! Am spus inca din titlu ca aceste amintiri sunt dulci dar si dureroase...Acum, privesc in spate si nu pot sa mint, regret ca acele clipe s-au terminat...Imi este dor de colegii mei, imi este dor de serile petrecute impreuna. Dar, nu imi pare rau de drumul ales si de schimbarile petrecute, tocmai pentru ca o sa pastrez pentru totdeauna in suflet acele clipe minunate.

Abia acum cred in vorba care spune ca "Dorul este focul in care ard sperantele, durerile, dorintele iar cenusa ce ramane reprezinta amintirile..."

Kiss u all!!!