vineri, noiembrie 13, 2009

Jurnalistul, formator sau deformator de opinie?

Şi iata ca ne întoarcem la acea mişcare de rezistenţă despre care am vorbit în articolul anterior. Jurnalistul este omul cel mai hulit, cel mai apreciat, cel de la care se aşteaptă răspunsuri sau prezentări ale realităţii.

Dar, cum sunt jurnaliştii din ziua de azi? Cum stăm la capitolul încredere sau relaţia public-jurnalist? Sunt întrebările care mă fac să realizez situaţia în care ne aflăm, ca societate. 

Pentru a putea discuta activitatea unui jurnalist, trebuie să ştim care sunt, de fapt, îndatoririle lui. Meseria de jurnalist este una deosebită, daca se face aşa cum rebuie.

Jurnalistul se află mereu în mijlocul oamenilor deoarece el trebuie să afle care le sunt problemele şi bucuriile, el trebuie  să trăiască alături de ei, să vorbescă şi să scrie despre şi pentru ei.

Una din caracteristicile care nu trebuie să îi lipsească unui jurnalist este curiozitatea, Acesta trebuie să fie omul potrivit la locul potrivit, să afle evenimentele înaintea celorlalţi, să ştie cum să vorbească, să nu uite de bunul simţ şi să îşi clădească un bagaj de cunoştinţe vast, din toate domeniile. Indiferent de suportul pe care îl foloseşte (TV/RADIO/PRESA SCRISĂ) jurnalistul trebuie să informeze publicul, trebuie să dea dovadă de profesionalism pentru a putea câştiga încrederea oamenilor. TEORETIC DIN PĂCATE.

Ce se întâmplă, de fapt, în realitate? Nu este o întrebare grea pentru nimeni. Toţi vedem zilnic cum mass-media se depreciază. Suntem oripilaţi de ceea ce vedem

-la televizor: (fetele care se întrec în a se dezbrăca doar să devină celebre peste noapte, fete care îşi etalează lipsa inteligenţei, emisiuni dezgustătoare de consiliere familială sau trădre în cuplu, pline de cuvinte şi imagini vulgare)

- în ziare: (imaginile porno, pe toată pagina ziarului, cuvinte dezgraţiose scrise cu un font imposibil de ignorat, subiecte din ce în ce mai ordinare, care ne abuzează ochii atunci când trecem pe stradă sau ne oprim la un chioşc de ziare)

-la radio: (emisiunile de consiliere în dragoste, la care sună foarte mulţi tineri cu "marile dezamăgiri"; nu contează ca are doar 15 ani, ea sau el suferă din dragoste pentru "marea iubire" pe care au întâlnit-o la colţ de stradă şi peste noapte sunt gata să îşi dea viaţa pentru acea persoană; emisiuni care ne poluează auzul şi care arată ce fel de societate suntem noi

NU VREAU SA GENERALIZEZ...PENTRU CĂ ÎN ACEST MEDIU DE NEDESCRIS MAI EXISTĂ CÂTEVA PERSOANE CARE LUPTĂ PENTRU EDUCAŢIE ŞI RESPECT. Acesta este şi motivul pentru care am dat exemple la fiecare suport media.


Ok, sa revenim la întrebarea din titlu: Având în vedere, situaţia în care a ajuns media şi implicit societatea românescă, credeţi că jurnalistul este un formator sau deformator al opiniei???


Eu am optat pentru acest domeniu, studiez pentru a intra în acest domeniu dar nu vreau sa lucrez într-un mediu plin de "doritori de audienţă sau tiraj mare" ci vreau să lucrez cu jurnalişti adevăraţi care se respectă pe ei înşişi, respectă meseria lor şi implicit omul cărui a se adresează. 

Este strigător la cer când eşti pus să scrii numai articole de scandal sau chiar să inventezi ştiri care să atragă privirea şi atenţia unui om. Am refuzat să îmi pun numele pe astfel de "ştiri" şi voi refuza în continuare, indiferent de consecinţele pe care va trebui să le suport. 


Într-o lume în care totul s-a dezvoltat, superficialitatea a luat amploare, în defavoarea orginalităţii. De ce să suportăm acest lucru? De ce să nu vorbim? De ce să nu acţionăm? Pur şi simplu DE CE??? AŞTEPT RĂSPUNSUL VOSTRU...


2 comentarii:

  1. in masura in care jurnalistul formeaza si construieste un plan, putem spune ca cele doua vizuni se pot foarte usor contopi. nu cred ca exista obiectiviate care sa fie inteleasa pana la capat, chiar daca jurnalistul incearca din toate punctele de vedere sa respecte toate principiile si normele care implica asta. in masura in care schiteaza si subliniaza o idee o si deformeaza, si asta pentru ca trece prin filtrul personal al mai multor persoane care, normal, vad diferit lucrurile. pana la urma, totul se reduce la discutia dintre ''bine''si ''rau'', pentru unii va fi informator, pentru altii, deformator.

    RăspundețiȘtergere