vineri, octombrie 29, 2010

Defecte, defecte si iar defecte, dar cred ca ne-am obisnuit cu ele

Traim intr-o societate in care apar din ce in ce mai multe probleme iar oamenii le amplifica in loc sa le rezolve. Cu totii ne dorim sa avem un trai decent, sa avem un loc de munca stabil, sa avem o familie, sa avem o cariera si foarte multi bani. Dar ce facem pentru asta? Mai nimic. Asta este de fapt cea mai mare problema a noastra. Intram inconstient sau constient in cursa pentru avutie si uitam restul lucrurilor din jurul nostru. Ne plangem mereu, iar daca vedem la televizor pe cineva care are probleme mai mari, parca ne simtim mai bine...pe premisa: : ""Lasa ca ala este mai rau ca mine". In loc sa vedem sursa unei probleme si sa o reparam, noi ne pierdem in detalii inutile si amplificam fiecare lucru. In aceasta situatie, problema este educatia noastra. Nu stim sa ne conducem propria viata dar vrem sa avem de toate. Nu facem nimic sa ne imbunatatim traiul, dar ne plangem ori de cate ori avem ocazia, pe strada, la prieteni, la televizor si lista ramane deschisa. 


De ce ne uitam la OTV? De ce promovam incultura? De ce facem audienta emisiunilor precum: Fata lui tata, Imblanzirea scorpiei, Iubire interzisa, Te vreau langa mine, Nora pentru mama, etc...? Aceste emisiuni exista in programa televiziunilor pentru ca publicul o cere. Am ajuns sa traim intr-o tara mediocra sau am ajuns sa fim noi mediocrii? Desigur, daca unul sau mai multi oameni incearca sa repare aceste probleme existentiale ale societatii, este in zadar. Cu o floare sau cu inca o mie nu poti face primavara intr-o tara cu milioane de specimene. (Vezi protestul in ziua votarii motiunii.) In Bucuresti erau aproximativ 50.000 de oameni, potrivit presei. Ce au reusit ei? Au facut vanzare tipografiilor si fabricantilor de sepci si bineinteles, multe gunoaie in urma. A doua zi dupa protest vedem cel mai bine ce a insemnat pentru romani aceasta "uniune".Vorbim despre "acei romani curajosi care au venit de la sute de km distanta sa se uneasca si sa se faca auziti". Mie mi se pare ca pentru ei acest protest a fost doar o iesire la plimbare prin Bucuresti, intalniri cu neamurile din capitala, etc.


Am si eu o intrebare. Cati dintre romanii telespectatori la diferite lepadaturi ale societatii, schimba postul tv daca vad ca se promoveaza programe educationale? 80% sau mai mult? Nu mai este un secret faptul ca televiziune iti da ceea ce ceri, bun sau rau. Televiziunea este de fapt imaginea natiunii in care se difuzeaza.
Si acum va intreb eu, cine si ce ar trebui sa faca pentru a repara greselile societatii? Ne uitam in stanga si in dreapta si plecam capul in jos...de ce? Pentru ca suntem ipocriti? Cand este vorba sa avem necazuri, urlam cu gura pana la cer iar cand este vorba sa reactionam la defectele pe care i le producem societatii in care traim, uitam, parca, sa vorbim.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu