vineri, ianuarie 29, 2010

A murit Jerome David Salinger





A mai cazut o stea

Jerome David Salinger, scriitorul american în vârstă de 91 de ani s-a stins din viaţa. Philis Wesburg, agentul scriitorului a confirmat decesul lui Salinger care petrecut miercuri în locuinţa sa din New Hampshire (nord-estul Statelor Unite). Conform The Washington Post, J.D. Salinger a decedat din cauze naturale.

Activitatea lui Jerome David Salinger

Jerome David Salinger s-a născut pe 1 ianuarie 1919, la New York. El a început să scrie încă din adolescenţă. "The Young Ones" este nuvela pe care a publicat-o în revista americană Story, la vârsta de 21 de ani. Doi ani mai târziu Salinger şi-a întrerupt activitatea creativă şi s-a înrolat în armată. Această etapă a vieţii sale avea să îl marcheze profund pe scriitor.
Revenit în Statele Unite ale Americii, după o pauză de opt ani, scriitorul publică în revista The New Yorker nuvela "A perfect day for bananafish"...O zi perfectă pentru peştii banană. Această nuvelă este cu atât mai importantă cu cât ea prezenta cititorilor familia Glass...personaje care avea să mai apară şi în alte opere ale scriitorului.

Succesul cel mai mare l-a adus romanul "De veghe în lanul de secară"...publicat la varsta de 32 de ani. Romanul îl surprinde pe antieroul Holden Caulfield, care a reprezentat pentru adolescenţi,
un simbol al rebeliunii.
Următorii 14 ani au fost ultimii în care Salinger a mai publicat: "Nouă povestiri", "Dulgheri, înălţaţi grinda acoperisului", "Seymour: o prezentare" (2002), "Franny şi Zooey". El s-a retras misterios din scena literara americana, refugiindu-se în satul Cornish, din New Hampshire. Interviurile cu scriitorul erau foarte rare. In 1974, Jerome Salinger a declarat într-un interviu cotidianului New York Times: "Publicarea unei cărţi este o violare gravă a intimităţii mele" În 1980, în ultimul său interviu Salinger a declarat publicaţiei americane Boston Globe "Iubesc să scriu şi vă asigur că scriu cu regularitate. Însă scriu pentru mine şi vreau să fiu lăsat în pace în timp ce fac asta. " Ultima sa lucrare "Hapworth 16: 1924" a fost publicată în revista The New Yorker în 1997, fără să mai fie lansată într-un volum.


Viata lui Salinger in afara cartilor

În 1955, după un scurt mariaj cu o nemţoaică, Salinger se căsătoreşte cu o tânără studentă, Claire Douglas, cu care are doi copii, Matt şi Margaret. Cuplul a divorţat în 1967, iar cinci ani mai
târziu, Salinger a început o relaţie cu o tânără de 18 ani, Joyce Maynard. O parte dintre scrisorile cuplului Salinger-Maynard au fost vândute, pentru o sumă de peste 150.000 de dolari, în cadrul unei licitaţii, ce a avut loc în 1999, pe care scriitorul a vrut să o anuleze pe cale legală. Încă din anii '80, după ce s-a căsătorit cu Collen O'Neill, Salinger a rămas înconjurat de mister.

Revolta lui Salinger

În 2009 presa internaţională scria că Salinger a refuzat ecranizarea cărţii "De veghe în lanul de
secară". El a transferat drepturile soţiei şi fiicei după moartea sa, pentru a nu vedea rezultatele
tranzacţiei. Motivele lui au fost dezvăluite tot in cursul anului trecut, cu ajutorul unei scrisori pe care Salinger a trimis-o unui producător încă din 1957: "Pentru că există posibilitatea tot mai apropiată certitudinii că nu voi muri bogat, cochetez cu ideea de a lăsa aceste drepturi moştenire fiicei şi soţiei mele, ca un fel de poliţă de asigurare". Scriitorul nu a vrut sub nici o formă să vândă industriei cinematografice drepturile de autor, adăugând că "Holden Caulfield, după părerea mea, în mod firesc subiectivă şi partizană, în mod esenţial, nu poate fi interpretat".
Scrisoarea în cauza a fost vânduta prin licitatie pentru suma de 35.000 de euro.


O veste cu adevarat trista pentru toti cei care i-au citit macar o opera...Dumnezeu să-l odihnească.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu